INSTRUCȚIUNI: TENISUL DE MASĂ

Tenisul de masă își are originile la sfârșitul secolului al XIX-lea. Însă există unele date, care atestă acest joc cu mult mai devreme. În China, pe pereții reședințelor de vară ale împăraților pot fi văzute și astăzi imagini cu un joc ce amintește tenisul de masă, iar evenimentele date se întâmplau încă în Evul Mediu.  mai multe...

În Japonia, în aceeași perioadă era răspândit un joc popular, care poate fi considerat drept o formă primitivă a tenisului de masă. Unii sunt de părerea că în Epoca Renașterii, în Italia (Florența) era răspândit un asemenea joc. Adică, încă din timpuri străvechi au existat încercări de a se transfera jocul de pe pajiște în încăpere. Mai târziu această tendință a dus la aceea că englezii au transferat tenisul în apartament. Jocul era foarte popular în cercurile aristocratice și era jucat pe mesele de prânz cu palete acoperite cu pergament ci cu mingi micuțe din cauciuc. Plasele erau produse în condiții de casă. La sfârșitul secolului al XIX-lea a apărut mingea de celuloid.
Între timp tenisul s-a răspândit în Anglia, India, Rusia, Ungaria. În anul 1904 au fost desfășurate primele competiții internaționale.

Timp de o sută de ani de existență tenisul de masă a suferit schimbări esențiale în ceea ce ține de accesorii, reguli de joc și nivel sportiv-tehnic.   

Faza incipientă (până în 1926)
Această perioadă este caracterizată de primitivitate, schimbări continui și căutarea căilor de dezvoltare. Până în anul 1900 și mulți ani după aceasta se foloseau palete sub formă de rame, pe care era întins pergament. Să faci mingea să zboare în direcția necesară cu o astfel de paletă era foarte dificil. Această sarcină a fost ușurată ulterior de paletele de lemn cu învelișuri din plută. Cu toate acestea, paletele date nu ofereau posibilitatea de a diversifica procedeele tehnice, de aceea jocul era unul destul de monoton și primitiv. Din cauza suprafeței dure a paletelor mingea sărea cu viteză mare, de aceea toți încercau să lovească cât mai repede mingea ajunsă pe partea lor către partea adversarului. Cu o astfel de paletă era imposibil să asiguri efecte de backspin sau lovituri de atac, așa că totul se limita la lovituri plate.  

Transmiterea îndelungată a mingii în timpul jocului era condiționată de înălțimea plasei, care până în anul 1936 era cu aproximativ 2 cm mai înaltă decât în prezent.

În astfel de condiții câștiga cel care avea mai multă răbdare și putea trimite mai rapid mingea pe teritoriul adversarului, determinându-l pe acesta din urmă să comită greșeli.

În anul 1926 a fost unificat sistemul de calcul și anume atunci s-a stabilit că o partidă continuă până la 21 de puncte. Pentru câștigul definitiv trebuia să fii învingătorul a două-trei partide (în funcție de formula competiției).

Perioada clasică

Încă în epoca paletelor cu pergament sau cu plută sportivul englez Hood a intrat, în ajunul unei competiții, într-o farmacie, pentru a-și cumpăra prafuri pentru dureri de cap. Restul cuvenit acestuia i-a fost pus pe o bucată de cauciuc cu pustule (care se foloseau de mult timp în farmacii). Acționând instant, Hood a cumpărat cauciucul, l-a lipit pe paleta sa și în ziua următoare a câștigat competiția cu mult succes. Cu toate acestea, paleta cu înveliș din cauciuc nu a devenit populară în acea perioadă.

Aceasta a devenit populară abia în anul 1926. Într-un timp scurt, datorită acesteia, caracterul jocului s-a schimbat radical. Au apărut loviturile de atac, loviturile defensive. În rezultatul posibilităților apărute datorită paletei de tip nou, a apărut și s-a răspândit și o nouă tehnică de joc.

Cu toate acestea, în acea perioadă tenisul de masă nu mai era considerat deja un sport de rang înalt. Acesta încetase să mai fie  un tip de sport aristocratic. Perioada succeselor s-a sfârșit rapid și a început perioada de criză.

La campionatul internațional, desfășurat în Praga, jocul a luat o amploare deosebită. Întâlnirile au durat câte 20 de ore. Acest campionat internațional nu a fost finalizat, întrucât nu ajungea timp pentru desfășurarea întâlnirilor finale. Federația Internațională de Tenis a reacționat imediat: aceasta a redus înălțimea plasei cu 2 cm și a limitat durata întâlnirilor. Astăzi o partidă poate dura 15 minute, după care consecutivitatea de lovire se schimbă după fiecare punct acumulat și cel care lovește este obligat să obțină un punct în cel mult 12 lovituri. În acea perioadă aspectul principal al jocului era „frumusețea”. Mai apoi însă au început să iasă în prim-plan calitățile de luptători ale jucătorilor și astfel rolurile principale au început să fie ocupate de viteză, forță, rezistență și capacitatea de a duce o luptă crâncenă.

Perioada de tranziție ( 1952-1959)

Perioada dată se caracterizează prin faptul că în acest tip de sport a apărut și a devenit populară paleta cu înveliș din cauciuc buretos. La campionatul mondial din Mumbai au participat pentru prima dată tenismeni japonezi, care au obținut o victorie strălucitoare. Aceștia au cucerit patru titluri mondiale. Sato – jucătorul care juca cu o paletă din cauciuc buretos și care era considerat de japonezi cel mai slab jucător al echipei – a câștigat campionatul individual fără mari eforturi.

Pentru competițiile desfășurate în acea perioadă era caracteristică o atmosferă de haos total. Sportivii jucau cu diferite feluri de palete, ce aveau diferite feluri de aplicații. De aceea au fost introduse anumite restricții, care sunt valabile și astăzi: erau admise palete fără învelișuri, sau cu două învelișuri – din cauciuc buretos și cauciuc cu pustule în partea de jos, cu grosimea totală de cel mult 4 mm, sau cu învelișuri într-un singur strat de până la 2 mm.

Perioada modernă (1959)

Se caracterizează prin faptul că pe primul loc se plasează tehnica de joc. În anul 1960 japonezii au introdus în tenis un element nou – topspin, care este o rotație imprimată mingii în același sens cu cel al mișcării ei. Elementul dat a devenit o parte integrantă a jocului de tenis modern.

Echipamente și instrumente

Mesele de tenis sunt alcătuite din două componente de bază – suprafața de joc și mecanismul de pliere. Cu cât este mai complex mecanismul de pliere, cu atât este mai scumpă masa și cu atât este mai dificil să fie transportată și depozitată. Masa trebuie neapărat să fie stabilă – cu cât este mai stabilă, mai rezistentă și mai grea, cu atât este mai scumpă. Suprafața de joc este produsă de obicei din plăci aglomerate de înaltă calitate. În cazul meselor bune coeficientul densității plăcilor aglomerate este apropiat de cel al densității lemnului, iar componentul de bază – rumegușul – este foarte mărunt. Suprafața trebuie să fie ideal de dreaptă – eroarea maximă admisă la nivelele punctelor diagonale este de 1 mm.

Cerințele Federației Internaționale de Tenis de Masă (ITTF) față de mesele de tenis: Masa trebuie să fie dreptunghiulară, cu lungimea de 2,74 m, lățimea de 1,525 m și înălțimea de 76 cm. Suprafața mesei poate fi confecționată din orice material, dar trebuie să fie omogenă, iar dacă o minge standard pentru tenisul de masă este lăsată să cadă de la o înălțime de 30 cm deasupra mesei, aceasta trebuie să sară până la o înălțime de 26 cm. Suprafața trebuie să fie mată, de culoare neagră sau altă culoare închisă. Marginile mesei trebuie să fie de culoare albă (2 cm). Masa trebuie să fie împărțită în două jumătăți egale, separate de o plasă verticală. Plasa se fixează cu elemente de fixare, la o distanță de 15,25 cm de la linia colaterală a mesei. Plasa trebuie să se înalțe deasupra mesei la o înălțime de 15.25 cm. Marginea superioară a plasei, cu lățimea de 15 mm, trebuie să fie de culoare albă. Pentru jocurile în perechi, fiecare jumătate a mesei trebuie să fie împărțită în alte două jumătăți egale, printr-o linie albă cu lățimea de 3 mm.

Mingile acceptate de ITTF se deosebesc după proprietățile acestora. Unele dintre acestea sunt mai tari și mai grele, altele sunt mai ușoare. Jucătorii de diferite stiluri își aleg mingile în mod corespunzător: atacanții preferă mingile tari, apărătorii – pe cele moi.

Mingea trebuie să fie de formă sferică, cu diametrul de 40 mm și masa de 3,1-3,4 gr. Aceasta poate fi din celuloid sau dintr-un material asemănător. Culoarea mingii poate fi albă sau portocalie, mată. Paleta reprezintă unul dintre atributele de bază ale tenisului de masă. Regulile prevăd următoarele:

•    forma, greutatea și dimensiunile paletei se aleg în mod arbitrar.

•   baza paletei trebuie să fie din lemn, să aibă aceeași grosime, să fie tare și să aibă o suprafață netedă.

•   părțile paletei trebuie să aibă neapărat culori diferite.

Paletele sunt alcătuite din trei părți: baza, mânerul și învelișul.

Baza paletei

Aceasta poate avea orice formă. Se întâlnesc palete pătrate, ovale, rotunde. Sportivii europeni preferă paletele de formă ovală, chinezii – pe cele rotunjite, iar japonezii – pe cele pătrate. Acest lucru se explică prin faptul că deasupra mesei este preferabil să joci cu o paletă ovală sau rotundă. La efectuarea loviturilor cu rotație puternică a mingii este preferabil să joci cu palete ce au colțurile ascuțite, întrucât acestea au centrul de greutate mai aproape de margini.

Suprafața de joc a paletei este produsă de obicei din placaj în 5-7 straturi. Față de acest material sunt înaintate cerințe înalte. Ca urmare a energiei cinetice a avântului materialul trebuie să fie tare. Pentru transmiterea senzațiilor subtile materialul trebuie să transmită sunetul și alte nuanțe. Foarte importantă este și calitatea adezivului. Acest aspect este valabil în special pentru placajul în mai multe straturi, unde adezivul influențează duritatea, greutatea paletei și capacitatea acesteia de a transmite senzațiile tactile.

Baza din lemn, cu grosimea de 5.5-6 mm, este universală. Are următoarea componență: în cazul executării din cinci straturi, în mijloc este amplasat stratul din lemn cu cea mai mică greutate – salcie, plop, castan sălbatic sau arbore tropical cu aceleași proprietăți. În același timp straturile exterioare ale suprafeței de joc sunt confecționate din lemn de Schizandra africană. Dimensiunile piesei brute: lungime – 24-26 cm, lățime – 15.1-.15.3 cm, greutate – 65-70 cm.

Mânerul paletei

Diametrul și lungimea paletei nu sunt restricționate de reguli. Mânerul paletei are un rol important în simțirea mingii și dezvoltarea energiei cinetice a loviturii. Mânerele pot avea formă dreaptă, fasonată, conică, anatomică etc. Acestea pot avea diferite proprietăți. Mânerele produse de fabrică sunt adaptate de către sportivi în funcție de palma acestora.

Învelișurile
În ultimele două decenii aproape toți jucătorii folosesc învelișuri de gen „sandwich” sau „soft”. Drept material pentru astfel de învelișuri servește cauciucul buretos, cu pustule pe o parte. Grosimea totală a învelișului este de 2-4 mm. Partea care se atinge de mână poate fi acoperită cu plută sau orice alt material care să faciliteze sportivului ținerea paletei. Această zonă trebuie să fie considerată ca o parte a mânerului.

Noțiunile de „sandwich” și „soft” nu au aceeași semnificație. Regulile oficiale nu prevăd diferențe în ceea ce ține de lipirea învelișului de cauciuc cu pustulele în exterior sau în interior. Cu roate acestea, „sandwich” este numit de obicei doar învelișul care are stratul superior lipit cu pustulele în exterior, în timp ce învelișul cu suprafață netedă, datorat lipirii cauciucului cu pustulele în interior, este numit „soft”. Se admit diferențe destul de mari în ceea ce privește grosimea cauciucului și buretelui, înălțimea pustulelor, diametrul și numărul acestora pe un centimetru pătrat, modul de executare a părții netede a cauciucului cu pustule, structura stratului buretos.

Jucătorii europeni de stil atacant, care tind să obțină puncte prin efectuarea unor lovituri plate sau de gen topspin, folosesc palete cu o grosime maximă a învelișului, adică 3-4 mm. Sportivii care preferă în jocul lor de atac să rotească mingea puternic, folosesc învelișuri elastice, de gen „soft”, cu suprafață netedă, care sunt ideale pentru a conferi mingii o mișcare de rotație.

Capacitatea învelișului de a conferi mingii o mișcare de rotație depinde, în mare măsură, de coeficientul frecării dinamice și de timpul atingerii mingii de suprafața paletei.

Companiile care produc articole sport au înțeles valoarea coeficientului de frecare. Acestea au crescut calitatea prin mărirea forței de aderență a mingii de suprafața învelișului. O paletă, suprafața căreia are un coeficient înalt de aderență, poate conferi mingii o mișcare de rotație mai puternică.

Durata contactului paletei cu mingea, adică timpul în care mingea se află pe suprafața paletei, depinde de doi factori:

•    de unghiul sub care paleta transmite impulsul inițial mingii

•    de proprietățile materialului din care este produs învelișul.

Primul factor este clar că face parte din tehnica de joc, nivelul tehnic al jucătorului, abilitatea acestuia de a face mișcări puternice de rotație și anume acest aspect determină, în mare parte, eficacitatea procedeului dat. Materialul învelișului nu este ideal de elastic; elasticitatea acestuia se pierde. Eficacitatea mișcării de rotație care poate fi imprimată mingii, alături de frecarea în rezultatul atingerii de suprafața paletei, sunt determinate de coeficientul de frecare.

Însă indiferent de învelișul pe care îl folosesc jucătorii, toate materialele au o proprietate comună – acestea nu sunt veșnice. Vine o perioadă când stratul buretos se uzează. Se reduce elasticitatea acestuia, se rup pustulele stratului de cauciuc, pe suprafața netedă apar locuri șterse, iar în rezultat coeficientul de frecare scade. Alături de uzarea suprafeței învelișului, scăderea coeficientului de frecare este condiționată, în mare măsură, și de murdărirea acestuia. Suprafețele pentru lovire sunt supuse diferitor tipuri de murdării, printre care sunt și produsele grase. Jucătorilor li se recomandă să îmbrace pe mână o brățară specială din material fără scame, cu care să poate șterge suprafața paletei. Paletele se deosebesc prin particularități ce țin de joc (viteză, rotație, control).

Plasele:
Componentele principale sunt materialul și modalitatea de fixare pe suprafața mesei. Cel mai bun material pentru confecționarea plaselor sunt firele de bumbac, întrucât coeficientul de întindere a acestora este identic în toate punctele suprafeței. Acest lucru este imposibil de realizat în cazul viscozei, de exemplu. Modalitatea de fixare pe suprafața mesei trebuie să asigure rigiditatea maximă. Plasa trebuie să fie întinsă ca o strună. Celulele trebuie să corespundă standardelor internaționale:

Categoria paletelor Capacitățile jucătorului                    Motivație/ executare

В – paletă pentru jucători începători    Primii pași, lipsa completă a tehnicii     Joc de la caz la caz, joc pentru plăcere

L – paletă pentru jucători de nivel avansat  Primii pași, lipsa unui sistem, tehnica este însușită cu dificultate    Antrenamentele nu sunt regulate, ci doar pentru plăcere și creșterea tonusului general.

А – paletă pentru jucători de nivel mediu    În maniera jocului este recunoscut sistemul de acțiune (apărare, atac)    Antrenamente regulate, orientate spre obținerea unui rezultat concret

S – paletă pentru profesioniști, pentru turnee    Antrenarea tehnicii de lovire și a strategiei jocului    Sportivi profesioniști sau jucători din cadrul cluburilor, care se antrenează zilnic și participă în permanență la competiții

Mingile de tenis se deosebesc prin numărul de stele. Cea mai bună calitate o au mingile de 3 stele. Acestea au locul lipirii foarte neted. Mingile cu o astfel de calitate sunt supuse controlului manual. Acestea se caracterizează prin salturi foarte exacte. Mingile date sunt folosite în cadrul competițiilor. Sunt și mingi fără stele și acest lucru este permis în cadrul jocurilor.

Plasele pentru mesele de tenis se deosebesc prin materialul din care sunt confecționate și prin modul de fixare de masă. Cel mai bun material pentru producerea plaselor sunt firele de bumbac, coeficientul de întindere al cărora este același pe toată suprafața. Acest lucru este imposibil de realizat în cazul viscozei, de exemplu.